Interpretarea simbolurilor înseamnă citirea unui semn împreună cu ritualul în care apare, textul care îl poartă, comunitatea care îl folosește și practica din care face parte. Scoatem simbolul dintre toate acestea și rămâne o imagine. Uneori una frumoasă, bună de pus pe un tricou.
Intrăm în orice librărie cu raft esoteric. Pe coperți găsim un ochi într-un triunghi, o floare a vieții, un ouroboros. Pe spate stă o promisiune: într-un weekend aflăm ce înseamnă toate. Un simbol care se epuizează în trei rânduri nu mai lucrează ca simbol, el devine etichetă.
De ce interpretarea simbolurilor este o problemă reală
Dan Sperber, antropolog francez, povestește în cartea Rethinking Symbolism un moment din teren, printre dorze din sudul Etiopiei. Un informator îi spune că sarcina durează nouă luni. Sperber gândește: ei știu asta. Același om adaugă că în unele clanuri durează opt sau zece luni. Sperber gândește: aici începe simbolicul. Motivul, recunoaște el, e banal. Afirmația e falsă.
Observația e sinceră până la jenă. Recunoaștem un simbol după o nepotrivire între mijloacele folosite și scopul declarat, apoi ne grăbim să umplem golul cu un înțeles. Reflexul ne face să credem că fiecare simbol ascunde o semnificație de dicționar, iar treaba noastră e s-o găsim. Sperber demontează reflexul pe parcursul întregii cărți. Un simbol nu se poartă ca un cuvânt, iar nicio listă nu oferă perechile simbol și înțeles.
Nici specialiștii nu au căzut de acord ce e un simbol. Jarema Drozdowicz, în studiul său despre antropologia simbolică, notează că folosim același cuvânt pentru semnele rutiere și pentru poezia lui T.S. Eliot.
De aici apar trei forme de degradare a simbolului. Simbolul ajunge psihologie, ornament sau marketing, iar fiecare variantă păstrează o bucată din original și pierde restul.
Simbolul în tradițiile esoterice autentice
La ndembu, în nord-vestul Zambiei, orice element de ritual se numește chijikijilu. Cuvântul înseamnă literal marcajul pe care vânătorul îl lasă pe copac ca să-și regăsească drumul. Sperber admiră metafora, pentru că un marcaj nu traduce nimic. Orientează.
Victor Turner a lucrat cu ndembu ani de zile și a notat cum arată un simbol viu. Arborele museng’u își trage numele din verbul ku-seng’uka, a se înmulți, și poartă o mulțime de fructe negre, mici. Apare în ritualurile de vânătoare, unde înseamnă mulți vânați, și în cele ginecologice, unde înseamnă mulți urmași. Arborele mudyi, arborele de lapte, stă în centrul ritualului de maturizare al fetelor. Femeile ndembu îi dau mai multe sensuri deodată: ființă mai în vârstă, lapte matern, arborele mamei și al copilului. Același simbol poate avea mai multe sensuri în interiorul ritualului.
Turner distinge trei straturi. Primul e comentariul oamenilor din comunitate. Al doilea e felul în care simbolul se folosește în acțiune. Al treilea e poziția lui față de alte simboluri.
Tradiția autentică nu vine mereu cu explicații. La dorze, Sperber a plantat în curtea unui tânăr căsătorit un arbust numit oloma, așa cum cere obiceiul. Un informator binevoitor i-a spus că planta e viguroasă și se prinde ușor, deci are legătură cu fertilitatea. Datele ulterioare au schimbat povestea: oloma se plantează și când așezi un străin pe pământul tău, iar rostul comun al celor două situații e ridicarea unui tabu asupra locului. Despre ce înseamnă oloma, Sperber scrie că habar n-are și se îndoiește că există ceva de aflat.
Numeroși cititori de esoterism așteaptă o cheie secretă care să descifreze simbolismul esoteric. Materialul etnografic arată că un sistem simbolic poate exista fără o asemenea cheie.
Prima degradare: psihologizarea simbolurilor
Cea mai răspândită lectură modernă traduce simbolul într-un conținut psihic. Șarpele înseamnă energie sexuală, cercul înseamnă sinele, turnul înseamnă ego. Sună profund și se rezolvă în zece secunde.
Sperber discută exemplarul clasic, teoria lui Freud. Pentru Freud, simbolurile au traduceri constante și se referă la un set restrâns de teme: corpul, părinții, nașterea, moartea, viața sexuală. Sperber merge pe teren și testează ideea. Demnitarii dorze, numiți halak’a, poartă pe frunte un obiect de alamă care seamănă izbitor cu un penis erect. Informatorii au primit remarca lui ca pe o glumă proastă.
Pe capul acelorași demnitari, ca și pe al celor care au ucis un leu sau un dușman, stă la ritualurile de trecere un smoc de unt. Sperber a verificat dacă untul înseamnă sămânță și fertilitate. Marii sacrificatori, care garantează fertilitatea, nu poartă unt. Ucigașul de leu poartă unt, deși fapta lui nu aduce nicio fertilitate. Untul se leagă de schimbarea statutului, de cheltuiala ostentativă pe care o cere trecerea.
Asocierea cu sămânța nu dispare, dar nici nu explică. Ea se adaugă la celelalte. Sperber spune că a traduce untul prin sămânță nu lămurește nimic, pentru că rămâne neclar de ce ar fi mai ușor de înțeles un ritual cu sămânță pe cap decât unul cu unt.
Pistolul și penisul arată același lucru. Pistolul se potrivește simbolic cu penisul tocmai prin deosebiri: e desprins de corp, mereu rigid, reîncărcabil, acționează de la distanță. Interesează relația dintre cele două, nu înlocuirea unuia cu celălalt.
Interpretarea psihologică poate aduce ceva în plus. Se strică lucrurile când devine singura explicație. Atunci cititorul pleacă acasă cu o etichetă și pierde legătura dintre simbol și ritual, dintre text și tradiția din care simbolul a ieșit.
A doua degradare: simbolul ca ornament
Un simbol lipit pe obiect fără practică în jur își pierde legăturile. Clifford Geertz a insistat exact pe asta. Pentru el, forța unui simbol vine din capacitatea de a lega elemente ale experienței într-un ansamblu coerent.
Indienii oglala, în relatarea lui Geertz, socotesc cercul sfânt pentru că soarele, luna, cerul și pământul sunt rotunde. Așezările lor au formă de cerc, tipiurile sunt rotunde, iar ceremoniile se țin cu oamenii așezați în cerc. Fiecare dintre aceste obiecte susține pe celelalte. Pe un tricou, cercul nu susține nimic.
Sperber afirmă că un sistem simbolic nu se construiește punând simboluri cap la cap. Exemplele lui sunt Cultul Ființei Supreme întemeiat de Robespierre și simbolurile sexuale din filmele pornografice cu pretenții intelectuale. Ambele provoacă efecte, dar niciodată pe cele așteptate.
Ornamentul nu e păcat. Un colier cu o pentagramă poate fi frumos și poate fi purtat cu respect. Problema apare când obiectul pretinde efecte. Tricoul cu floarea vieții nu face nimic ritual, oricât ar sugera textul de pe etichetă.
A treia degradare: simbolul ca instrument de marketing spiritual
Sperber a observat că publicitatea transformă obiectele utile în simboluri printr-un truc simplu. Le dă motivații care nu se pot generaliza. Reclama la costume Noblet spunea că materialul are ceva de spus, deci îl cumperi pentru că înseamnă ceva. Bricheta Braun Mach 2 era neagră, sobră, funcțională, ca o armă, iar numele ei trimitea la viteza dublă a sunetului, o noțiune fără legătură cu aprinsul unei țigări.
Reclama la magnetofoanele Akai spunea, dimpotrivă, că nimeni nu știe de ce cristalul de ferită elimină zgomotul de fond. Lipsa explicației lucra la fel de bine ca o explicație falsă.
Recunoaștem tiparul în orice descriere de produs spiritual: piatra e roz, deci vindecă inima. Argumentul seamănă cu cel al ndembu pentru museng’u, doar că nu face parte din niciun ritual. Nicio altă piatră roz nu e exclusă, iar nimeni nu explică de ce roz și nu verde. Motivația trebuie să fie arbitrară ca să funcționeze simbolic. Asta știau comercianții înaintea teoreticienilor.
Sherry Ortner descrie simbolurile care strâng într-o singură imagine sentimentul unei întregi culturi, cum fac crucea, semiluna sau steagul american. Un brand bun face același lucru la scară mică. Dacă vinde o spiritualitate, se folosește de aceeași încărcătură emoțională, fără să ofere înapoi ritual sau tradiție.
Nu ajunge să ne întrebăm dacă produsul e scump. Ne întreabăm cine câștigă din interpretarea pe care o acceptăm.
Interpretarea simbolurilor cere criterii
Sperber și Geertz nu s-au înțeles niciodată pe de-a-ntregul. Sperber respinge ideea că simbolurile ar avea un sens fix care poate fi pur și simplu descifrat. Geertz tratează cultura ca pe un sistem de semnificații care poate fi interpretat. Drozdowicz îl socotește pe Sperber nedrept când declară inutilă interpretarea. Eu găsesc că cei doi se completează. Sperber te învață să nu crezi în traduceri, Geertz te învață să nu renunți la citit.
Sperber, Geertz, Turner și Ortner oferă câteva criterii de lucru:
- Cum folosesc simbolul oamenii din tradiția lui? Ce spun, ce fac, ce evită?
- Ce rol are în ritual sau în practică, adică ce provoacă prezența lui?
- Cu ce alte simboluri se învecinează, se opune sau formează contraste? Sperber arată cum untul de pe capul demnitarului se răsfrânge în excrementele pe care sacrificatorul trebuie să le înghită, ca două capete ale aceleiași axe.
- Ce spune cititorul despre el însuși prin interpretarea pe care o dă?
Dacă nu putem răspunde la niciuna dintre aceste întrebări, explicația noastră rămâne o ipoteză. Nu e greșit să avem ipoteze. E greșit să le trimitem mai departe ca fapte.
Impactul cultural al simbolurilor degradate
Simbolurile degradate nu rămân în cărți. Ies în stradă.
Geertz descrie cum regimul lui Sukarno, în Indonezia anilor șaizeci, a înălțat un crescendo de sloganuri, mișcări, monumente și demonstrații până la o intensitate aproape isterică, menită măcar în parte să facă statul național să pară un produs local. Simbolurile au fost manipulate cu un scop politic precis, iar strategia a funcționat un timp, nu exact cum o plănuise președintele. Sperber observă același lucru la scară mică: producătorii de ideologie se supără când simbolurile nu fac ce vor ei, pentru că simbolismul cultural creează o comunitate de interese, nu una de opinii.
Ortner analizează imaginea Generației X, care circula prin cultura publică drept portretul unei întregi generații, deși se referea în primul rând la tineri albi din clasa de mijloc și concentra asupra lor o serie de neliniști sociale ale epocii. Într-un alt studiu, ea examinează asocierea simbolică dintre femeie și natură și arată că diferențele biologice capătă sens în interiorul sistemelor culturale de valori.
Un simbol lăsat să se golească cedează locul oricui îl umple. Culoarea, zodia, cuvântul sacru se transformă în etichete de profil de întâlniri sau în sloganuri electorale, iar cultura pierde un limbaj prin care vorbea despre moarte, trecere și ordine.
Pericolele interpretării greșite a simbolurilor pentru evoluția spirituală
Sperber descrie un episod din viața prietenului său Wondimu, dorze. După ce tatăl lui a sacrificat o oaie, fiul ghicitorului a citit în măruntaie un tabu al șarpelui. Pe drum spre ghicitorul principal, Wondimu i-a mărturisit lui Sperber că omorâse un șarpe cu câteva luni înainte și s-a minunat de clarviziunea tânărului. Ghicitorul principal a enumerat mai multe tabuuri, dar nu pe acesta. Wondimu nu l-a mai pomenit. Părea ușurat, tabuul putea aștepta altă ocazie.
Sperber conchide că raționamentul cauzal e mereu a posteriori. Ghicitorul și clientul aleg împreună ce încălcare se potrivește cu ce nenorocire. Nu mint, dar selectează. Fiecare om care a tras un tarot știe mecanismul din interior: păstrezi cartea care se potrivește cu starea ta și uiți restul.
Simbolurile de condensare, cum arată Sapir citat de Turner, pot descărca tensiuni emoționale într-o formă de comportament. O interpretare greșită nu e inofensivă, pentru că întărește exact ce voiai să schimbi. Cineva care crede că Saturn din tranzit îi explică singurătatea poate amâna ani de zile o conversație pe care ar fi avut-o oricum. Alții ajung să depindă de un interpret extern, pentru că nu mai au încredere în propriile interpretări.
Libertatea de evocare, spune Sperber, rămâne mare. Simbolul îți arată ce aduci la el. Dacă aduci doar dorința de confirmare, ea te așteaptă la capăt.
Înțelegerea simbolurilor prin intermediul tradițiilor esoterice
Turner l-a întâlnit pe Muchona, numit Gărgărița, pe o potecă din Zambia. Era un vindecător bătrân și mărunt, care a început să explice simbolurile plantelor pe care le vedeau pe drum, cu o claritate rar întâlnită printre ndembu. Au lucrat zilnic opt luni. Muchona era un marginal în propria societate, iar unii l-au acuzat că dă secrete la străini. Din întâlnirea a doi oameni curioși, dintre care unul nu avea ce căuta în sat, a ieșit una dintre cele mai bogate colecții de exegeză simbolică.
Exegeza bogată s-a născut dintr-o relație de învățare. Ea a rămas o prelungire a simbolului, fără să-l reducă la o traducere.
În tradițiile esoterice occidentale, tarotul, alchimia sau astrologia se învață la fel. Citești textele, urmărești practica, ceri un învățător sau un cerc în care discuția continuă. Dicționarul de simboluri ajută la orientare, dar nu înlocuiește ucenicia.
Restaurarea simbolurilor pentru o spiritualitate autentică
Cum alegi un simbol cu care să lucrezi? Ortner propune câteva semne că un obiect e cu adevărat important într-o cultură. Oamenii din acea cultură spun că are greutate. Comportamentul lor în jurul lui o confirmă. Apare în contexte diferite, legând sisteme care altfel nu comunică.
Poți aplica aceleași semne unei tradiții pe care o studiezi. Alege un singur simbol esoteric și urmărește-l luni de zile într-o singură tradiție. Notează unde apare, ce ritual îl însoțește, cu ce se învecinează și ce se întâmplă când lipsește. Rămâi la aceeași tradiție până când îi cunoști bine limbajul simbolic.
Geertz recomandă prudența. Interpretarea culturală rămâne inevitabil incompletă. Un simbol cu care ai lucrat un an arată altfel decât unul citit într-o seară.
Ritualul contează la fel de mult ca textul. Ortner arată cum ritualurile sherpa analizate de ea formulează simbolic o problemă, apoi lucrează asupra ei printr-o reorganizare a comportamentului grupului. Un simbol care nu pune nicio problemă nu are ce căuta într-un ritual.
Restaurarea autenticității simbolurilor prin discernământul inițiatic
Discernământul inițiatic începe cu un refuz: nu iei primul înțeles. Asta cere încetineală și răbdarea de a lăsa un simbol să rămână necunoscut un timp, fără să cumperi explicația care îți aduce liniște imediată.
Sperber arată de ce încetineala are sens. Interpretarea simbolurilor continuă într-un ciclu: evocarea produce reprezentări noi, iar acestea cer la rândul lor interpretare. Ciclul se oprește când atenția se mută la altceva. Fiecare trecere reorganizează memoria. Aceleași ritualuri se joacă mereu, cu alți actori, într-o lume schimbată.
Să știi unde te afli în ciclu înseamnă discernământ. Poți distinge între ce ți-a spus tradiția, ce ți-a spus un învățător și ce ți-ai spus tu. Fiecare are valoarea lui, dar nu aceeași. Dacă toate cele trei voci coincid prea convenabil, bănuiește-ți dorința.
Mai e un criteriu, mai greu de spus. Un simbol autentic te schimbă fără să-ți spună că o face. Un simbol vândut îți spune că te-a schimbat, înainte să fi făcut ceva.
Concluzie
Sperber încheie Rethinking Symbolism cu o amintire din copilărie. Tatăl lui stătea în fotoliu din salon, nemișcat, cu mâinile goale și privirea pierdută. Mama îi șoptea: nu-l deranja pe tata, lucrează. Ani mai târziu, în Etiopia, a auzit o mamă dorze spunând fiului ei: nu-l deranja pe tatăl tău, hrănește strămoșii. Apoi s-a așezat pe un deal de unde vedea piața dorzilor, nemișcat, cu privirea pe nimic. A scris cartea ca să înțeleagă acea muncă.
Povestea nu oferă o cheie. Oferă un exemplu de simbol care lucrează: o liniște pe care copilul o respectă fără explicații și pe care adultul ajunge s-o înțeleagă muncind. Data viitoare când cineva îți întinde un dicționar de simboluri sau o piatră cu efect garantat, întreabă ce muncă a făcut simbolul înainte să ajungă la tine.
Bibliografie
- Drozdowicz, Jarema. Symbole w działaniu. Akademickie konteksty nurtu symbolicznego w antropologii. Poznań: Wydawnictwo Naukowe UAM, 2009.
- Geertz, Clifford. The Interpretation of Cultures. New York: Basic Books, 1973.
- Ortner, Sherry B. “On Key Symbols.” American Anthropologist 75, no. 5 (1973): 1338–1346.
- Sperber, Dan. Rethinking Symbolism. Cambridge: Cambridge University Press, 1975.
- Turner, Victor. The Forest of Symbols: Aspects of Ndembu Ritual. Ithaca: Cornell University Press, 1967.